legatura inapoi

PROGRAM DE LUCRU :

ZILINIC : 8-12

SECRETAR FILIALA : CAIUS

Lt. col. Grigore Mihaiuțiu a fost un fiu al Bozoviciului care a avut o viață Rudăreanul preot dr. Ion Sârbu a fost un deosebit de valoros istoric,

extrem de tumultoasă. Participant la trei războaie, a știut să se facă util în

toate împrejurările, să rămână devotat României și credinței străbune.

POZE SI FISIERE VALEA ALMĂJULUI

VALEA ALMAJULUI ISTORIE I

Existenţa omului pe aceste meleaguri datează din timpuri imemoriale. Descoperirile de ceramică preistorică de la Prigor, materialele aparţinând culturii Coţofeni (începuturile epocii bronzului), găsite la Rudăria şi la Bănia, cele ale bronzului timpuriu de la Borlovenii Vechi, descoperirile de la Gârbovăţ, dar şi cele din locul numit Grădiştea, din hotarul comunei Dalboşeţ, sunt dovezi concludente ale existenţei oameniilor pe aceste meleaguri.
    Ţara Almăjului a intrat, la începutul secolului al II-lea e.n., în hotarele Imperiului Roman, făcând parte din acesta, până la sfârşitul secolului al III-lea, apoi, cu intermitenţe, şi în secolele IV-VI, din teritoriile nord-dunărene, mai precis, din provincia Dacia romană. Un document sugestiv îl constituie ruinele unei "Villa Rustica", de la locul numit Dragomireana-Dalboşeţ. Ruinele altei cetăţi romane se află la Bozovici, lângă cimitirul catolic.
    La sfârsitul mileniului I, Ţara Almăjului, cu cele 15-20 de sate ale sale, făcea parte din voievodatul bănăţean.
    Cnezii români din Banat, printre ei şi cei din Almăj, sunt amintiţi, tot mai frecvent, în documentele din sec. XIII-XIV având un rol foarte important în viaţa socială, economică şi juridică a Almăjului, în luptele purtate la sfârşitul secolului al XlV-lea şi începutul secolului următor, în special, sub Iancu de Hunedoara, împotriva pericolului otoman. Datorită lor, au fost consemnate primele atestări documentare ale satelor din Ţara Almăjului.
     În anul 1457, întâlnim Almăjul, ca district românesc privilegiat, în rândul celor opt districte asemănătoare din Banat, având o populaţie pur românească.
    În 1552, Timişoara se transformă în paşalâc, astfel că o parte a teritoriului bănăţean a ajuns sub suzeranitatea Porţii, iar alta, sub denumirea de Banatul de Lugoj-Caransebes, s-a aflat sub suzeranitatea principelui Transilvaniei. Deci Almajul devine zona de hotar cu turcii.

    Începând cu anul 1658, turcii şi-au extins administraţia şi în Almăj, fără a fi militarizată. Ţaranul almăjan da "caragiul" sau jumatate din produsele pământului, "ispenjelul" sau darea după locul de casă etc, ce sunt adunate de beiul din Bozovici.
    Istoria Ţarii Almăjului înregistrează numeroase evenimente, din perioada îndelungată a stăpânirii turcesti, până la pacea de la Passarowitz, din anul 1718, când începe stapânirea austriacă până în anul 1773. Militarizarea satelor din Almăj a avut loc în anul 1773 cu toate că almăjenii se opuneau. În Almăj, erau tei companii:
        † Compania I, la Dalboşeţ, de care aparţineau satele: Dalboşeţ, Şopotul Vechi, Moceriş, Lăpusnic, Şopotul Nou şi Ravenska;
        † Compania a II-a, la Bozovici, de care aparţineau satele: Bozovici, Prilipeţ, Bănia şi Gârbovăţ;
        † Compania a III-a, la Prigor, de care aparţineau satele: Prigor, Putna, Rudăria, Pătaş, Borlovenii Vechi şi Borlovenii Noi.
    Ei s-au afirmat în lupte fiind lăudaţi de împaratul austriac, dar şi de Napoleon.
    Regimentul confiniar de grăniceri româno-bănăţean nr. 13 a fost desfiinţat la 1 noiembrie 1872, în baza manifestului imperial, semnat de împaratul Austro-Ungariei, Franz Joseph. Odată cu militarizarea satelor almăjene, Curtea de la Viena a manifestat viu interes pentru bogăţiile subsolului.

    Începând cu secolul al XlX-lea, lupta românilor pentru înlăturarea dominaţiei străine, a rânduielilor feudale, lupta pentru făurirea unui stat naţional unitar şi independent se conturează, tot mai clar, în preajma Revolutiei de la 1848.

Eftimie Murgu, originar din comuna Rudăria, a apărat şi susţinut originea latină a românilor, încă din anii studenţiei, iar mai târziu, ca dascăl la Iaşi şi Bucureşti, a militat împotriva marii boierimi, pentru eliberarea ţaranilor, pentru înarmarea maselor şi răsturnarea orânduirii feudale. Activitatea sa neobosită a fost apreciată unanim de masele populare, care, în 15/27 iunie 1848, cu prilejul adunării de la Lugoj, l-au propus "suprem căpitan al Banatului".
    Din satele almăjene s-au ridicat 11 generali, dintre care cel mai cunoscut a fost Traian Doda. Traian Doda s-a născut în satul Prilipeţ (1822 -1895). Bogata sa experienţă de strateg militar şi-a pus-o la dispoziţia guvernului din Bucureşti. Armatele române au trecut Dunărea, în Războiul de la 1877, după planurile realizate cu ajutorul lui Traian Doda. Pe lângă participarea directă, ca voluntari la operaţiunile militare, populaţia din sudul Banatului a contribuit la susţinerea materială a Războiului de independenţă prin apreciabile donaţii şi ajutoare băneşti.

    Cele două Constituţii confiniare austriece sau legi fundamentale, cea din 1807 şi cea din 1850, au avut rol important în dezvoltarea economică a Almăjului. Creşterea vitelor, dezvoltarea culturilor de cereale, a pomiculturii, a făcut că să apară o piaţa internă fixă pentru valorificarea produselor din Almăj. Astfel, s-a stabilit, prin lege, în anul 1859, târgul săptamânal la Bozovici, în fiecare marţi, obicei ce încă se păstrează.
Dupa anul 1867, se înmulţeşte numărul negustorilor străini care-şi deschid "dughene" sau prăvălii în satele almăjene, în special, în Bozovici, Prigor şi Dalboşeţ unde se aflau sediile celor trei companii militare.
    Dezvoltarea comerţului este în strânsă legatură şi cu introducerea lămpii cu petrol în Almăj, prin anii 1853 - 1855. Până atunci, iluminatul se făcea cu "gangele de său" rău mirositoare, făcute de localnici. Petrolul s-a adus de la Orşova. Apare şi iluminatul public cu lămpi de petrol, fixate pe stâlpi de lemn, la încrucişarea drumurilor din satele almăjene, din faţă prăvăliilor şi a instituţiilor. Tot în această perioadă, apar şi primele manufacturi: ţiglării şi cărămidarii.

    Prin legea de la 1872, s-a instituit administraţia civilă în fosta Graniţă Militară română şi au luat fiinţa preturi, judecătorii şi tribunale. S-au înfiinţat notariate la Bozovici, Prigor, Dalboşeţ, pretură şi judecătorie, la Bozovici.
    Între 1873 - 78, întreaga administraţie din plasa Bozovici a fost condusă de români. Dupa anul 1878, comitatul Severin, cu reşedinţa în Lugoj, a trimis la Bozovici conducători de instituţii unguri. Deci s-a trecut şi în Almăj la o administraţie maghiara. Dupa anul 1900, apare sectorul industrial.
    Între anii 1908 - 1910, s-a deschis "ocna de carbuni" de la Lighidie - Bozovici. De la exploatarea cărbunelui, statul maghiar a trecut la exploatarea aurului. În 1910, s-a deschis mina de aur de la Cracul Morii. La Dalboşeţ, până la "potopul" din 1910, o maşină - Bagher spăla nisipul din albia Nerei pentru a extrage aurul. Maşina se vede şi astăzi, năruită la vărsarea pârâului Bârz în Nera.
    La Dalboşeţ, prin anul 1912, s-a infiinţat o fabrică de sticlă, cu meşteri slovaci şi germani. În aceiaşi perioadă, funcţiona, la Poieni-Bozovici, fabrica de ţiglă şi cărămidă, apoi, "moara de foc" cu valţuri şi o uzină electrică, ce ilumina întreaga comună Bozovici (prima uzină electrică din Almăj). Cea mai mare întreprindere din Almăj era "Întreprinderea Forestieră" a lui Johann Bibel, întreprindere care se ocupa cu exploatarea pădurilor şi industrializarea lemnului.

    Izbucnirea primului război mondial (1914) a determinat închiderea minelor şi fabricilor, din lipsă de capital şi braţe de muncă.
    O altă cauză care a slăbit puterea economică a gospodăriilor mici şi, în parte, a celor mijlocii, din Almăj, a fost "potopul" din ziua de 13/14 iunie 1910. O pupere de nori s-a declanşat asupra Almăjului, urmată de inundaţii catastrofale, rămasă în popor sub denumirea de "potop". Însemnări despre acest cataclism se află în cărţile vechi ale şcolarilor, în cele religioase ale bisericilor, în calendarele sătenilor, în actele oficiale ale comunelor dar, mai ales, şi, chiar cu lux de amănunte, în istoria nescrisă a almăjenilor. După "potop", vatra satului Şopotul Nou s-a mutat mai sus, spre munte. Alţi supravieţuitori şi-au făcut case noi la Stancilova, la 6 km de albia Nerei, spre munte.
    În Primul Război Mondial, au participat 6614 soldaţi dintre care 818 nu s-au mai întors. În amintirea lor, localnicii au ridicat un monument cum este cel de la Bozovici, monument construit din pietre mari, numărul acestora fiind egal cu cel al eroilor căzuţi în război.

    De la data de 2 august 1914 şi până la 20 martie 1915, regimentul 43 Infanterie, din care făceau parte aproape toţi almăjeni,i au luptat pe frontul din Serbia, Galiţia, Bucovina şi Carpaţi. De la 1 aprilie 1915 şi până la 30 octombrie 1918, când a capitulat Ungaria, regimentul 43 a luat parte efectivă la luptele din Italia, de la Gorizza, Doberda, Isonza, Udine şi Piaze. În anul 1917, din regimentul 43 Infanterie s-au trimis două batalioane pe frontul românesc de la Braşov, unde almăjenii au trecut de partea românilor. Ca pedeapsă, cele două batalioane au fost retrase şi trimise pe frontul din Italia.

    La sfârşitul războiului, datorită neajunsurilor şi nemulţumirilor, în Almăj începe "marea răfuială" cu reprezentanţii autorităţilor. În ziua de 2 noiembrie 1918, soldaţii aflaţi în garnizoana Biserica Albă, au aflat de ordinul de încetare a focului pe toate fronturile şi s-au considerat liberi şi, fără să dea socoteală cuiva, au plecat înarmaţi cu echipamentul militar spre vetrele lor. Freamătul răzmeriţei, a rămas în Almăj sub denumirea de "revoluţie".
    Deoarece administraţia maghiară nu mai funcţiona încă din ziua de 1 noiembrie când au fugit cu toţii din Almăj, a rămas în sarcina almăjenilor să se organizeze pentru preluarea administraţiei plasei Bozovici şi pentru paza bunurilor obşteşti şi a celor private.
    Între 3 noiembrie 1918 şi 1 aprilie 1919, când a venit armata română, Almăjul a fost condus de către Consiliul Naţional Român Bozovici, ajutat de Gărzile Naţionale Comunale.

    Prin legea din anul 1973, Almăjul era declarat plasă, alături de Teregova, Orşova şi Caransebeş, aparţinând de judeţul Severin, cu capitala la Caransebeş.
    Prin legea din 1881, judeţul Severin se unifică cu Caraşul formând judetul Caraş-Severin, cu capitala la Lugoj, având 14 plăşi (inclusiv Almăjul). Această împărţire administrativă a funcţionat până la Legea din 13.07.1925.
    Reforma agrară din 1921 a avut ca efect, împroprietărirea ţăraniilor cu pământ. În Almăj nu au post mari proprietari de pămant, exproprierea nu s-a putut realiza decât pe o scară foarte mică şi anume din proprietăţile aparţinând comunei, bisericii şi parohiilor.
    Condiţiile existente determină apariţia unui nou sector industrial, şi anume industrializarea laptelui. În anul 1937, funcţionau două lăptării la Bozovici, trei lăptării la Prilipeţ, o lăptărie la Bănia şi o lăptărie la Dalboşeţ care colectau pe întreg Almăjul 4.500.000 litri lapte anual.

Almajul în timpul celui de-al doilea Război Mondial
    După statisticile preturii plasei Bozovici, din anul 1941, totalul populaţiei în Almăj era de 24.159 locuitori din care: 23.486 români, 485 cehi, 185 germani şi 3 maghiari. În toamna anului 1943, un grup militar german, cu un efectiv de 24 soldaţi, conduşi de un subofiţer, s-a cantonat în clădirea liceului din Bozovici, având asupra lor trei căruţe de rechiziţie, şase puşti mitraliere, arme automate, lăzi cu muniţii, alte arme şi aparate topometrice.

    Între 26 septembrie şi 29 septembrie 1944, târguşorul Bozovici, reşedinta de plasă, a fost teatrul celui mai crâncen război din Banat. Trupele hitleriste au luptat cu disperare, baricadându-se prin casele locuitorilor şi în cazarmă.
    În ziua de 30 septembrie 1944, inamicul a fost complet lichidat din Almăj, pierzând numai în jurul Bozoviciului 8 tunuri, 45 care blindate, armament şi multă muniţie.